Bichonul

Bichonul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sare pe rană. În zilele în care Steaua caută și nu găsește o dublură pentru Petre Marin, săptămânalul batav Voetbal International îl titularizează pe Neșu în unsprezecele ideal al turului de campionat. Nu e nici pe departe vreo dovadă în plus a managementului bramburit care a încețoșat mintea și privirea Stelei din vară încoace. Exemple puzderie, nu e însă cazul și cu Neșu. Pur și simplu venise vremea ca Bichonul și Steaua să-și vadă fiecare de drumul său.

Exact ceea ce i-au scris lui Moș Crăciun și Rădoi, și Goian. Neșu a sărit peste rând. N-a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit.
Să recunoaștem, liga olandeză nu e tocmai una de prima mână printre suratele europene, cât despre Utrecht, mai au mult de măcinat morile de vânt până să atingă blazonul lui Ajax sau PSV.

Într-un campionat dur și neiertător, startul lui Neșu, cel care părea că se sparge la fiecare duel direct, merită o subliniere. O prețuire din partea unei publicații prestigioase care ne pică precum fulgul de nea după care tânjesc copiii în fiecare dimineață când fac ochi.

Destui dintre stranierii noștri plecați în vară au avut probleme de adaptare, chiar și în campionate unde se vedeau defilând, în Cipru sau Grecia. Și nici nu păreau plăpânzi și tupilați după fusta mamei precum Bichonul. Durii ori s-au întors deja, ori sunt pe cale s-o facă.

Mihai CIUCĂ‚ / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit” cu Rolls-ul de 800.000 €
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit”…
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112. Poliţiştii n-au făcut decât să dea târcoale casei în care se afla victima
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112. Poliţiştii n-au făcut decât să…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Ungurii fac legea în Europa. Victorie uriașă pentru liderii de la Budapesta
Ungurii fac legea în Europa. Victorie uriașă pentru liderii de la Budapesta
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial eșec
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață la 34 de ani
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață…
×